Rutina skincare in functie de ten – Sfaturi practice
mai 27, 2025Piele deshidratata – Adevarul care nu ti se zice la cosmetica
iunie 30, 2025Sursa foto: freepik.com
Te-ai trezit vreodată cu fața ușor umflată, degetele parcă mai groase, gleznele apăsate de o greutate pe care nu o poți explica? Ei bine, nu ești singura persoană care trece prin asta. Reținerea lichidelor este o problemă frecventă, dar deseori ignorată sau prost înțeleasă.
În alte cuvinte, reținerea apei în organism, cunoscută și sub denumirea de retenție hidrică sau edem, este o reacție a corpului la o serie de dezechilibre. Uneori e ceva trecător – poate o zi grea sau o masă mai bogată în sare. Alteori, e un semnal că organismul tău nu mai funcționează în armonie și are nevoie de sprijin real.
Dar iată vestea bună – în cele mai multe cazuri, retenția de apă poate fi prevenită și ameliorată. În rândurile următoare, te invităm să descoperi care sunt cele mai frecvente greșeli ce favorizează retenția de apă și ce poți face concret pentru a-ți recăpăta echilibrul și starea de bine.
Obiceiuri alimentare care favorizează retenția de apă

Sursa foto: freepik.com
Să vorbim despre ce pui în farfurie. Știi vorba aceea: „Ești ceea ce mănânci”? Ei bine, când vine vorba de retentie de apa, această expresie nu a fost niciodată mai adevărată.
Alimentația joacă un rol important în felul în care corpul tău gestionează fluidele. Și, de multe ori, fără să-ți dai seama, alegi alimente care în loc să te hrănească, îți creează dezechilibre.
Nu trebuie să te învinovățești – e normal să fii tentată de gusturi intense sau de obiceiuri comode, mai ales când totul se întâmplă pe fugă. Însă tocmai aceste alegeri alimentare repetate zi de zi îți pot face organismul să intre în „modul de apărare” și să înceapă să stocheze apă în loc să o elimine.
Iată ce greșeli alimentare ar trebui să corectezi, dacă vrei să reduci retenția de lichide.
- Excesul de sare în alimentație
Sarea e omniprezentă în alimentația modernă. Dar ce nu știi e că sarea – mai precis sodiul din ea – atrage apa în țesuturi. E o reacție naturală a corpului. Pentru a dilua concentrația crescută de sodiu din sânge, organismul reține apă. Și da, asta duce la umflături, balonare și disconfort.
Și nu e vorba doar de sarea pe care o adaugi tu în mâncare. Cele mai mari surse sunt alimentele procesate, cum ar fi: mezeluri, supe instant, snacks-uri, murături din comerț, conserve, brânzeturi foarte sărate, fast food, chiar și sosurile „banale” gen ketchup sau soia. În plus, unele produse din supermarket conțin și de 5-6 ori mai multă sare decât doza zilnică recomandată.
Ce poți face?
- citește etichetele și fii atentă la conținutul de sodiu;
- înlocuiește sarea cu ierburi aromatice, usturoi, turmeric sau condimente fără sodiu;
- gătește mai mult acasă – așa ai control deplin asupra ingredientelor.
- Hidratarea insuficientă
Paradoxal, dar complet adevărat e faptul că atunci când bei prea puțină apă, corpul tău o reține. Organismul e programat să supraviețuiască, nu să se perfecționeze estetic. Așa că, atunci când simte că primește prea puține lichide, le păstrează. În loc să elimine surplusul, îl stochează.
Mulți își spun – „Dar dacă sunt umflat/ă, mai bine nu beau apă,.” – și exact aici greșesc. Cu cât bei mai puțină apă, cu atât ești mai predispusă la retenție.
Recomandare noastră:
- bea între 30-40 ml de apă pe kilogram corp, zilnic (adică aprox. 2-2,5L pentru o femeie adultă);
- dacă faci sport sau e caniculă, ai nevoie de mai mult;
- începe-ți ziua cu un pahar mare de apă, chiar înainte de cafea.
Sfat: Apa cu felii de lămâie sau frunze de mentă nu doar că e gustoasă, dar stimulează digestia și drenajul limfatic.
- Consumul excesiv de zahăr și carbohidrați rafinați
Zahărul e dulce, dar efectele lui nu sunt deloc „dulci” când vine vorba de retenția de apă. Asta pentru că determină o creștere a insulinei – un hormon care, printre altele, face ca rinichii să rețină sodiu.
Mai mult sodiu = mai multă apă reținută.
Pe lângă asta, carbohidrații rafinați (pâine albă, patiserie, dulciuri procesate) sunt stocați în corp sub formă de glicogen. Pentru fiecare gram de glicogen, corpul reține și 3-4 grame de apă. Acesta e motivul pentru care după o perioadă cu multă „ronțăială”, te simți greoaie și umflată.
Soluția?
- alege carbohidrați complecși – ovăz, leguminoase, cartofi dulci, orez brun;
- redu produsele cu zahăr adăugat și evită sucurile carbogazoase;
- dacă îți e poftă de ceva dulce, încearcă fructe sau deserturi făcute în casă, cu îndulcitori naturali.
- Carențe nutriționale
Corpul are nevoie de un echilibru optim de minerale, ca să regleze retenția de apă. Lipsa unor nutrienți cheie, duce la dezechilibre în schimbul fluidelor dintre celule. Iată care sunt nutrienții necesari pentru echilibrul apei din corp:
- Potasiu – reglează nivelul de sodiu și sprijină funcția renală – ex: banane, avocado, cartofi, apă de cocos;
- Magneziu – combate inflamația și ajută la relaxarea musculară – ex: migdale, spanac, semințe de dovleac;
- Vitamina B6 – esențială pentru eliminarea lichidelor în exces – ex: ouă, carne de pui, banane.
Un regim dezechilibrat sau curele drastice de slăbire pot duce la carențe, fără ca tu să-ți dai seama.
Ce poți face?
- diversifică-ți alimentația și evită extremele;
- ia suplimente doar la recomandarea unui medic sau nutriționist;
- include zilnic legume verzi, nuci și surse naturale de minerale.
Retenția de apă nu este doar o chestiune de estetică, ci un semn că organismul tău nu primește ceea ce are nevoie sau primește prea mult din ce nu-i face bine. Alimentația dezechilibrată este, fără îndoială, una dintre cele mai frecvente cauze. Partea bună? Este și una dintre cele mai ușor de corectat.
Prin urmare, alege să-ți privești farfuria ca pe un instrument de vindecare, nu de pedeapsă. Schimbările mici, făcute consecvent, pot avea efecte mari. Corpul tău știe ce are de făcut – trebuie doar să-i oferi condițiile potrivite.
Greșeli legate de stilul de viață

Sursa foto: freepik.com
De multe ori, te gândești că ceea ce mănânci e singurul lucru care îți afectează starea de bine. Dar adevărul e că modul în care trăiești zilnic – cât te miști, cum dormi, cât de stresată ești sau chiar ce haine porți – are un impact uriaș asupra felului în care corpul tău gestionează apa.
Retenția de lichide nu apare doar din cauza alimentației. Stilul de viață dezechilibrat, poate deveni un obstacol serios în calea eliminării naturale a apei din corp. În continuare, îți vom arăta ce obiceiuri zilnice îți pot sabota sănătatea – și cum le poți corecta.
- Sedentarismul
Una dintre cele mai comune greșeli? Statul prelungit, fără mișcare. Fie că lucrezi de acasă sau ai un job de birou, orele lungi petrecute pe scaun, încetinesc circulația sângelui și drenajul limfatic (sistemul prin care corpul elimină toxinele și lichidele în exces).
Acest lucru favorizează acumularea de apă, în special în partea inferioară a corpului – glezne, gambe, coapse. Ai observat vreodată că la finalul zilei parcă picioarele tale sunt „grele” sau umflate? Acesta e un semn clar că statul prelungit îți afectează circulația.
Ce poți face?
- ridică-te o dată la 30-60 de minute. Fă 2-3 minute de stretching sau o scurtă plimbare prin casă/birou;
- încearcă exerciții simple, care activează circulația – rotiri ale gleznelor, genuflexiuni ușoare, mers pe loc;
- dacă stai mult în picioare, ridică-te pe vârfuri și revino pe călcâie de câteva ori – acest lucru ajută la stimularea venelor.
- Lipsa somnului și stresul cronic
Somnul e mai mult decât odihnă – e perioada în care corpul tău se reface, își reglează hormonii și își curăță toxinele. Dacă dormi puțin sau prost, aceste procese sunt afectate, iar retenția de apă poate fi unul dintre efectele directe.
Stresul cronic, pe de altă parte, duce la creșterea nivelului de cortizol, hormonul care în exces, determină corpul să rețină sodiu și să elimine mai greu apa. Asta înseamnă balonare, senzație de presiune în corp și stări de disconfort greu de explicat.
Soluții simple și eficiente:
- creează-ți o rutină de somn – culcă-te și trezește-te la aceleași ore;
- redu expunerea la ecrane cu cel puțin 1 oră înainte de culcare;
- practică respirația profundă sau meditează câteva minute zilnic – aceste acțiuni reduc stresul și echilibrează sistemul nervos.
- Exerciții fizice prea intense, fără recuperare
Mișcarea este importantă, dar – surpriză! Prea multă mișcare, fără pauze, poate duce la retentie de apa. Când faci antrenamente intense, fără suficient timp de recuperare, apar inflamații locale. Corpul răspunde acestei inflamații, reținând apă în zona afectată pentru a „proteja” țesutul.
De aceea, după o zi de sală mai dură, e posibil să te simți mai umflată decât înainte. Este un efect temporar, dar care devine deranjant, dacă nu îți acorzi pauze între antrenamente.
Ce poți face?
- alternează zilele de sport cu zile de recuperare activă – plimbări, yoga ușoară, întinderi;
- hidratează-te bine în zilele de antrenament – ajută la eliminarea toxinelor;
- nu te antrena zilnic la intensitate maximă – corpul tău are nevoie de echilibru.
- Haine prea strâmte și încălțăminte neadecvată
Știai că și alegerile vestimentare pot influența retenția de apă? Hainele foarte strâmte sau încălțămintea care îți comprimă picioarele, pot bloca circulația sângelui și a limfei. Rezultatul? Umflături, mai ales în zona gleznelor și a labelor picioarelor.
Corsetele, pantalonii skinny cu talie joasă, sutienele care strâng prea tare sau ciorapii elastici purtați greșit, pot să aibă același efect. La fel și tocurile prea înalte sau pantofii prea rigizi.
Ce poți face?
- alege haine lejere, care îți oferă libertate de mișcare;
- nu purta tocuri multe ore la rând – alternează cu încălțăminte confortabilă;
- dacă simți presiune sau disconfort, schimbă piesa vestimentară – nu aștepta „să se obișnuiască corpul”.
Modul în care îți trăiești viața de zi cu zi poate părea „normal” – dar dacă ești mereu obosită, umflată, cu picioare grele și stare generală proastă, înseamnă că acea „normalitate” nu funcționează pentru tine.
Nu e nevoie de schimbări drastice. E suficient să aduci mai multă mișcare, mai mult somn, mai puțin stres și haine cu care să te simți confortabil.. Toate acestea ajută la reglarea naturală a apei din organism, fără pastile, fără intervenții și fără costuri mari.
Pentru un plus de susținere în remodelare corporală, poți încerca Eximia HR77 în București, Sector 3, un tratament profesional disponibil la salonul nostru.
Ignorarea semnalelor corpului și automedicația

Sursa foto: freepik.com
Când vine vorba despre sănătate, poate cel mai important lucru este să înveți să-ți asculți corpul. De multe ori, semnele sunt acolo – te simți umflată dimineața fără motiv, nu îți mai vin inelele, ai impresia că ai luat în greutate peste noapte, dar de fapt cântarul oscilează cu 1-2 kilograme într-o zi.
Toate acestea sunt semnale.
Din păcate, multe persoane fie le ignoră, fie încearcă să „rezolve” problema rapid cu soluții de pe internet, fără un diagnostic clar. E tentant să iei un diuretic, să bei un ceai „detox” sau să urmezi sfatul unei prietene. Dar automedicația și lipsa unei analize reale pot agrava lucrurile.
Hai să vedem ce înseamnă, concret, să ignori semnalele corpului și de ce e riscant să te tratezi „după ureche”.
- Confuzia între retenție de apă și alte probleme
Balonarea, inflamația, kilogramele în plus și retenția de apă pot da simptome asemănătoare, dar au cauze și soluții complet diferite.
Spre exemplu:
- Balonarea vine adesea din tractul digestiv și e legată de alimente, intoleranțe, gaze intestinale;
- Inflamația poate apărea după antrenamente sau din cauza unor afecțiuni cronice.
- Reținerea apei, în schimb, se simte în mod particular – umflături la nivelul feței, degetelor, gleznelor, haine care strâng peste noapte sau inele care nu mai intră pe deget dimineața.
Iată câteva semne clare de retenție de lichide:
- edem vizibil (pielea rămâne „apăsată” când o strângi);
- senzație de greutate în picioare;
- umflare simetrică (de ambele părți ale corpului).
Sfat: Dacă simptomele persistă mai mult de câteva zile, nu le ignora. Notează-le, fă poze, observă ritmul și discută cu un specialist.
- Folosirea diureticelor fără consult medical
Diureticele – fie ele sub formă de pastile, ceaiuri sau tincturi – par soluția rapidă. Și da, pot elimina apa din corp pe termen scurt. Dar cu ce preț?
- pierzi și electroliți esențiali (potasiu, magneziu, sodiu), nu doar apă;
- rişti deshidratare, care duce la amețeli, oboseală, palpitații;
- rinichii sunt forțați să muncească mai mult decât e sănătos;
- pe termen lung, corpul poate deveni mai „zgârcit” cu eliminarea apei, ceea ce duce la și mai multă retenție.
Mulți oameni folosesc diuretice în mod regulat, fără să știe că își pot afecta serios inima, rinichii sau tensiunea arterială.
Ce să faci în schimb:
- dacă simți nevoia să elimini excesul de apă, optează pentru variante naturale: mai multă mișcare, alimente bogate în potasiu (banane, spanac), hidratare corectă;
- ceaiurile diuretice pot fi bune ocazional, dar nu trebuie folosite zilnic sau în cure lungi, fără recomandare medicală;
- discută cu medicul tău înainte de orice supliment sau tratament – chiar dacă pare „inofensiv”.
- Lipsa investigațiilor medicale
Retenția de apă poate fi un simptom al unei probleme mai profunde, nu o problemă în sine. Și aici multe persoane greșesc, pentru că se concentrează doar pe „simptom”, ignorând cauzele reale.
Ce poate ascunde retenția de apă persistentă:
- probleme cu tiroida (hipotiroidismul încetinește metabolismul și favorizează retenția);
- sindrom premenstrual sau dezechilibre hormonale (progesteronul scăzut e adesea implicat);
- afecțiuni renale, hepatice sau cardiace (mai ales dacă retenția e severă sau însoțită de alte simptome);
- efecte secundare ale unor medicamente – cum ar fi anticoncepționalele, corticosteroizii, anumite antihipertensive.
Ce să faci:
- dacă retenția persistă sau revine frecvent, fă un control de rutină;
- cere analize pentru tiroidă, funcția renală, markeri hormonali;
- fii sinceră cu medicul tău – chiar și micile detalii pot conta.
E firesc să vrei o soluție rapidă când te simți umflată, inconfortabilă și frustrată. Dar corpul tău nu are nevoie de mascarea simptomelor, ci de o abordare corectă, informată și blândă.
Ascultă-l. Nu te grăbi să iei pastile sau ceaiuri-minune. Și mai ales, nu amâna vizita la medic. Cu cât afli mai devreme ce se întâmplă cu adevărat, cu atât vei putea acționa mai eficient și mai sănătos.
Concluzie

Sursa foto: asiaone.com
Retenția de apă poate fi extrem de frustrantă. Nu doar pentru că îți strică forma siluetei sau te face să te simți „umflată”, ci și pentru că te poate afecta emoțional – mai ales atunci când nu știi cum să scapi de ea.
Partea bună este că, în cele mai multe cazuri, corpul tău nu face decât să reacționeze la ceea ce tu îi dai – mâncare, mișcare (sau lipsa ei), stres, somn sau obiceiuri zilnice. Astfel că, el reține apă nu pentru că „nu funcționează bine”, ci pentru că încearcă să se protejeze. Și de cele mai multe ori, lucrurile se pot regla fără soluții drastice, dacă știi de unde să începi.
După ce ți-ai făcut ordine în alimentație și în stilul de viață, uneori ai nevoie de un ajutor în plus, care să grăbească procesul și să-ți aducă rezultate vizibile. Și aici vorbim de tratamentele corporale profesionale, care folosesc tehnologia avansată pentru detoxifiere, activarea circulației și eliminarea apei reținute în exces.
Intră pe thelashlounge.ro/ și descoperă gama completă de tratamente corporale personalizate, adaptate nevoilor tale — fie că e vorba de retenție de apă, celulită, slăbire localizată sau tonifiere. Ai la dispoziție 22 de tipuri de tratamente, toate testate, sigure și cu efecte vizibile..
Dă-ți voie să te simți ușoară, sănătoasă și frumoasă. Ai toate motivele să începi chiar de azi.